Durerea

Se mişca pădurea cu foşnetul aiurea
Se frângea furtuna in sufletul unui trecător
Care pe Moarte aprig si-o dorea
Uitând ca padurea l-a dat nemuritor.
Dar, el, nu se lăsa si astfel o lupta crâncenă se năştea:
Crengi uscate trosnind a durere si plânset înăbuşit
Incercau prin carne drum să-şi croiască,
Trunchiuri si radacini izbuteau sa-l lovească-
Dar cum poti opri o durere de neoprit,
Cum putea padurea oare sa omoare
Lava de sentimente care din suflet erupea
Precum Vezuviul la trezirea sa?
Si durerea curgea, curgea precum Dunărea
Cea bătrână, mare si adâncă,
Si durerea era mare, mare precum Luna
Cea alba, imemorială si nemuritoare.
Lupta asta nu avea sorţi de izbândă-
Curand el a realizat-
Caci lutul trupului său era o parte
Din ţărâna padurii si o parte din Moarte ,
Iar durerea era înscrisă pe suflet cu fier încins
Si, chiar daca trupu-i pierea intr-un foc de om aprins,
Om, ce aievea iubitei ii semăna izbitor,
El stia ca durerea nu dispare intr-un dor
Prinsă fiind intr-un suflet nemuritor.